Prima floare oferita de Andrei unei fete

Tanara in cauza este Iana si este pe jumatate olandeza, fiica de intelectuali. Ceea ce inseamna ca are aprobarea parintilor. A se observa insa stangacia delicioasa a baietelului meu. Doamne, il ador!

Cum gangureste blandul Petru

Zambet

Ati vazut vreodata ceva mai dulce? V-ati topit deja? Ca eu trebuie mereu sa ma adun cu ingeniozitate de unde ma preling de drag, continuu. Aproape ca am doare.

Tata mandru

Nu stiu altii cum sunt, dar boturile mele de huma, Andrei Ioan si Petru Alexandru, il fac pe Florin mandru din cale afara. Are o rabdare de fie cu ei (si nu pentru ac sta putin cu ei, cum ar spune unii, ci pentru ca se bucura plenar de fiecare clipa cu ei), le vine in intampinare cand eu nu pot (recunosc, sunt mai ingusta la minte si detest noroiul pe ghete, hainele ude de lapte si jucariile cu ventuze lipite de mobile) si le zambeste tot timpul. Eu sunt o mama buna pentru ca il imit pe el.

Gata, am revenit!

A-nceput lumea sa ma sune sa ma intrebe ce naiba fac, de ce am oprit Letopisetul la role. Oare sambata aia a fost cea mai importanta din viata noastra de pana acum? Nici vorba, numai ca timpul are o alta consistenta acum, are picioare iuti, caci suntem mai multi. Bine, recunosc, este vorba de perspectiva mea asupra lucrurilor, caci trebuie sa ma impart in mai multe parti: scrisul pentru suntfericita si marketingportal, Andrei care are nevoie sa fie iubit si distrat la fel ca pana acum si Petru, ingerul nostru scump. Nu exagerez cand spun ca e un inger: gangureste fericit oricui are suficienta rabdare sa se coboare in genunchi langa leaganul lui pentru a-i vorbi. Nu plange decat arareori si atunci din motive bine intemeiate. Creste focos, cu pasiune, ca si cum s-ar apuca de viata cu dintii. Oare nu stie ca noi suntem aici sa-l ajutam nu numai sa razbata, ci sa fie fericit?

Explicatie foto: Tati e foarte mandru de inventia lui in materie de desert si m-a rugat sa chem si oaspeti acasa, tocmai pentru a face serbetul din imagine in direct si pentru a primi multe, multe aplauze.

Rolele

Andrei a crescut. E atat de mare, ca nu-l mai pot duce in brate cand adoarme la tati, sa-l mut in camera lui. E foarte lung si foarte greu. In plus, mi se pare foarte matur: "Mami, uita-te si la mine, CA NU VREAU SA RAMAN NEVAZUT!" Superb!

Asa ca atunci cand imi zice sa-i cumpar role, ma supun, crezand ca vin in intampinarea unei nevoi reale care, odata satisfacuta, il va face un om mai bun.

GRESIT! Andrei e temator, sa nu zic cacacios, isi pune rolele in picioare si apo se asaza in fund tipand ("Lasati-ma aici. Eu nu mai vin acasa. Nu ma mai ridic. Ma las pagubas." - acestea sunt cuvintele care se pot auzi din gurita care abia se mai vede in spatele perdelei de muci si saliva, rezultatele unui suflet ce se tanguieste cu zgomot).

In orice caz, baiatul e frumos, are vesta noua, iar pozele au iesit bine. Un mare aport il au tenesii galben (de "cocalar", pentru cunoscatori :)) ai lui Florin.

Mihaela

Acum ne ducem in parc s-o gasim pe Mihaela. Mihaela vine cu mamaie, cea care-o creste ("Sa ai grija de un copil e o jertfa", spune, pe buna dreptate, mamaie) si care-i tricoteaza multe lucruri rosii, cu acelasi model. Sa nu credeti ca mamaie nu e cocheta: din contra, i-a pus Mihaelei in piept si o floricica tricotata care ar face furori la targurile de profil.

Mihaela are trei ani, zambeste tot timpul, nu prea vorbeste (mai vine din cand in cand pe la mine si-mi zice "Bau!"), dar are o mare calitate: se bucura cand vine Andrei si se joaca cu el singurul joc care e pe sufletul lui - "Ma prinzi? Prinde-ma!".

Lumea are de ce sa ma invidieze...

Andrei autointitulat Dragonul-cu-foc

Andrei are piciorul drept in ghips. Asta nu l-a impiedicat sa topaie zilnic in parc. Bineinteles, a venit la noi bunelu' sa ne ajute sa impingem doua carucioare: Petru in cel rosu, Andrei in cel verde. Da, toata umea se uita a el, da, toata lumea intreba ce cauta un baiat asa mare in carut. Saracu'a invatat in cele din urma sa-si ridice piciorul bagat intr-o soseta de-ale mamei si sa spuna SUNT BOLNAV. Ieri totul a culminat cand o doamna a venit la mine si la Florin sa ne intrebe daca-l cunoastem pe baietelul ala din spatele bancii noastre (Andrei cauta iar familii de gandacei). M-am aricit toata, crezand ca a fost lovita de vreo piatra sau doar nu-i plac sepcile albastre, dar femeia era bine intentionata si chiar ingrijorata ca baiatul fara un pantor s-a pierdut de parintii lui. Cica l-ar fi intrebat "Unde e mamica ta?" si el ar fi raspuns ca nu stie. :)))

Masa in aer liber